CERCETĂRI PRIVIND PROBLEMELE ȘI CONTRAMĂSURILE LEGATE DE DEZVOLTAREA CARIEREI ȘI ORIENTAREA ÎN CARIERĂ A STUDENȚILOR

CERCETĂRI PRIVIND PROBLEMELE ȘI CONTRAMĂSURILE LEGATE DE DEZVOLTAREA CARIEREI ȘI ORIENTAREA ÎN CARIERĂ A STUDENȚILOR

Familia – factor de orientare

Diversele cercetări în domeniul orientării, atestă faptul că şcoala are cea mai mare contribuție. Scot însă în evidență şi faptul că, deşi şcoala este pe primul loc în procesul orientării, totuşi influența familiei în procesul alegerii studiilor şi profesiunii, este cea mai mare.

 

Pe aceeaşi linie se situează şi rezultatele unei cercetări întreprinse de curând. ( Tomşa, Ghe., 1999). Astfel, din 1831 de elevi investigați, 50.8% consideră că cel mai mult i-au ajutat părinții în luarea deciziei. De asemenea, în cadrul aceloraşi cercetări, s-a constatat că din totalul de 725 de profesori, solicitați să precizeze factorii care au rolul cel mai important în orientarea elevilor, 62,8% situează familia pe primul loc. Deci, familia îşi impune prin diferite căi şi mijloace concepțiile şi aspirațiile sale cu privire la alegerea studiilor şi profesiunii de către elevi. Pe de altă parte, statutul socio – profesional şi cultural, precum şi aspirațiile înalte ale familiei constituie un model inductor de aspirații corespunzătoare la copii.

Se costată că empirismul familiei se dovedeşte, în cele mai multe cazuri, mult mai eficace decât activitatea ştiințifică a şcolii, îndeosebi dacă ea este lipsită de continuitate şi eficiența. La acestea se mai adaugă şi faptul că influența familiei începe de timpuriu şi se caracterizează prin permanență.

De asemenea, de cele mai multe ori ea se bazează pe argumente convingătoare de ordin afectiv sau economic care pot contracara uşor influența şcolii.

  • Atribuțiile familiei în procesul orientării

Pe ansamblu, atribuțiile familiei în domeniul orientării şcolare şi profesionale sunt aceleaşi cu ale celorlalți factori, dar se deosebesc prin cadrul educațional şi, într-o oarecare măsură prin  mijloacele folosite.

 

Atribuțiile familiei în procesul orientării, prezintă următoarele aspecte: 

  1. Cunoaşterea copiilor în familie; formarea capacităților de autocunoaştere şi autoapreciere obiectivă;

Majoritatea cercetărilor atestă faptul că foarte mulți părinți îşi cunosc în mod fals copiii. Dau dovadă de subiectivism în aprecieri, ridicându-şi dorințele şi aspirațiile lor la rangul de realități sigure. Părinții trebuie să fie ajutați în mod continuu de către şcoală şi consilierul şcolar, ca să-şi cunoască copiii într-o lumină reală. Ca modalități şi mijloace de cunoaştere a personalității copilului în familie pot fi utilizate îndeosebi: observația, convorbirea şi analiza rezultatelor activității şcolare.

Prin intermediul observației, părinții trebuie să urmărească modul în care învață copiii, atitudinea lor față de munca părinților şi a altor persoane, preocupările din timpul liber. Convorbirile pot fi purtate de părinți cu copilul, cu profesorii, dirigintele şi cu consilierii din şcoală.

Convorbirile purtate cu copilul permit părinților precizarea unor observații, clarificarea aspirațiilor copilului, precum şi motivarea explicită a preferințelor şi opțiunilor sale.

Convorbirile periodice cu factorii şcolari pot furniza date importante în legătură cu posibilitățile existente şi perspectivele de dezvoltare ale copilului. Ele completează sau/şi corectează imaginea pe care o au părinții despre copiii lor.

Analiza rezultatelor activității copilului furnizează familiei o serie de date concludente cu privire la interesele, înclinațiile şi aptitudinile copilului.

De maximă importanță pentru procesul orientării este şi ajutorul dat de părinți în ceea ce priveşte dezvoltarea la copii a capacităților de autocunaştere şi autoapreciere obiectivă a personalității. În acest sens ei pot utiliza, cu bune rezultate, diverse procedee:

–           Sinceritatea şi obiectivitatea aprecierilor făcute în legătură cu posibilitățile copiilor.

 

Părinții nu trebuie să-şi înşele copiii cu laude nejustificate, dar nici să îi demobilizeze cu exigențe exagerate.

–           Compararea autoaprecierilor copiilor cu aprecierile celor din jur. După cum se ştie, mai ales adolescenții şi tinerii, întrucât sunt mai preocupați de propria lor persoană, sunt foarte atenți şi receptivi la părerile celor din jur.

B).       Informarea şcolară şi profesională în familie

Cercetările din domeniul orientării şcolare şi profesionale demonstrează că informațiile elevilor cu privire la rețeaua şcolară, lumea profesiunilor şi cerințele vieții sociale sun destul de sumare. Acest lucru diminuează simțitor posibilitățile lor opționale. Şi în cazul profesiunilor preferate s-a constatat că elevii cunosc incomplet conținutul muncii, condițiile de muncă şi cerințele psihofiziologice. Ca urmare, copiii trebuie ajutați într-o măsură mai mare să se informeze asupra şcolilor, profesiunilor şi a necesarului forței de muncă. Cu cât aceste informații vor fi mai bogate şi mai detaliate, cu atât posibilitățile lor de alegere vor fi mai mari, iar opțiunile vor fi mai adecvate şi mai realiste.

Se poate vorbi de două modalități de informare şcolară şi profesională în familie:

  1. Transmiterea directă de către părinți a unor informații

Informarea şcolară şi profesională a copiilor în familie începe prin cunoaşterea profesiunilor practicate de părinți. Părinții îşi cunosc suficient de bine profesiunile pe care le practică, astfel încât să le poată descrie cu lux de amănunte. Ei pot oferi o serie de informații corecte cu privire la importanța profesiunilor respective, conținutul şi specificul muncii, frumusețea şi dificultățile ce o caracterizează, calitățile cerute lucrătorilor din domeniul respectiv, modul în care se face calificarea.

De asemenea, părinții pot să prezinte copiilor profesiunile altora, profesiuni pe care le cunosc din intreprinderile sau instituțiile în care lucrează. În acelaşi timp, o serie de informații pot oferi rudele şi cunoscuții familiei. Aceştia pot răspunde la multe întrebări şi probleme pe care le pun copiii în legătură cu profesiunile. Unele probleme mai dificile se ridică în cazul profesiunilor necunoscute de cei din familie. În asemenea situații, ajutorul trebuie solicitat din partea factorilor şcolari. Totuşi, şi în acest caz, părinții pot să se documenteze în legătură cu profesiunile care îi interesează pe copii prin contactul direct cu unii dintre specialiştii cunoscuți, prin consultarea unor cărți, broşuri şi îndrumătoare şcolare, prin vizionarea unor emisiuni de radio şi televiziune.

  1. Stimularea şi facilitarea activităților independente de informare şcolară şi profesională a copiilor

Acest lucru poate fi realizat de către familie printr-o serie de căi şi mijloace specifice. Una dintre cele mai accesibile o constituie lectura , care oferă mari posibilități de informare, educă interese, determină opțiuni şcolare la elevi. Familia trebuie să pună la îndemână bibliografia dată de şcoală, lucrări de ştiință şi tehnică, reviste literare, tehnice şi ştiințifice.

O altă cale de informare este presa cotidiană în care apar destul de frecvent anchete şi interviuri cu oameni de ştiință sau specialişti din producție, descrieri ale unor profesiuni şi sectoare de activitate prioritare. Părinții trebuie să-i obişnuiască pe copii să urmărească sistematic anumite rubrici din presă, să decupeze şi să colecționeze articole de acest gen..

Deosebit de instructivă este şi studierea îndrumătoarelor anuale pentru admiterea în şcoli profesionale, în licee şi facultăți. Aceste materiale oferă principalele informații despre condițiile de admitere şi de şcolarizare, despre secțiile de specializare şi chiar unele indicații despre profesiunile pentru care pregătesc anumite şcoli.

Printre căile şi mijloacele de informare utilizate de familie se mai pot enumera: vizionarea filmelor şi jurnalelor de actualități, a emisiunilor de radio şi televiziune, vizitarea muzeelor şi expozițiilor.

Fără îndoială, informarea şcolară şi profesională desfăşurată în familie trebuie să se caracterizeze prin corectitudine şi obiectivitate. Profesiunile trebuie prezentate într-o lumină reală, fără exagerări în ceea ce priveşte frumusețea lor şi, în acelaşi timp, fără ocolirea sau amplificarea dificultăților pe care acestea le presupun.

C).       Educarea intereselor, înclinațiilor şi aptitudinilor copiilor în cadrul familiei

Diversele căi şi mijloace de informare descrise mai înainte, reprezintă şi modalități de educare a intereselor față de anumite domenii de activitate. Cercetările demonstrează că cel mai important mijloc de educare a acestor variabile îl are organizarea unor activități practice. Aceste activități din cadrul familiei permit descoperirea a numeroase înclinații şi contribuie la dezvoltarea lor.

Printre cele mai accesibile activități se pot menționa: participarea alături de părinți la reparații tehnice; participarea la activități casnice; participarea la îngrijirea unor culturi agricole.

Un alt mijloc îl reprezintă activitățile practice desfăşurate în ateliere improvizate acasă. Acceste activități contribuie la educarea intereselor, la formarea deprinderilor, etc. Cele mai des întâlnite sunt laboratoarele de elctrotehnică, foto, radiofonie, modelaj, pictură, artă aplicată, aero şi navomodele, etc.

Părinții trebuie să-şi îndrume copiii să participe la diverse cercuri şcolare şi extraşcolare.

D). Educarea dragostei şi a atitudinii față de muncă în familie

Atitudinea pozitivă față de muncă poate compensa în anumite situații, slaba dezvoltare sau absența unor aptitudini. Esențial este să îi convingem pe copii de semnificația socială a muncii, de faptul că munca este o condiție a existenței umane, că nu există munci îngrozitoare, după cum nu există profesiuni superioare sau inferioare. Înjositor pentru ființa umană este să nu muncească.

Bazele atitudinilor pozitive față de muncă se pun de timpuriu în cadrul familiei prin indicacțiile verbale care se dau copiilor asupra modului de comportament şi atitudini pe care le oferă părinții şi cei apropiați. În general, atitudinile părinților, devin treptat şi ale copiilor. Principalele modalități, prin care famila poate forma şi educa atitudini pozitive față de muncă la copii sunt: munca efectivă în cadrul familiei şi exemplul părinților.

Munca în cadrul familiei constituie atât o metodă cât şi un mijloc de pregătire psihologică pentru activitatea şcolară şi profesională. Antrenând copiii, părinții le formează deprinderi de muncă practică şi obişnuința de a munci.

Pregătirea sistematică a lecțiilor, studierea unor probleme ştiințifice sau tehnice, obligă copilul să depună efort, îi formează deprinderi şi obişnuințe, îi cultivă dragostea față de muncă.

Exemplul părinților poate influența în mod frecvent, atitudinile copiilor față de muncă şi față de diferite profesiuni. Unii psihologi şi pedagogi contemporani susțin că nici un procedeu educativ nu valorează cât exemplul părinților, iar pe de altă parte, defectele acestora devin treptat ,,părinți” ai defectelor copiilor.

Deci, dacă părinții iubesc munca şi îşi iubesc profesiunea, atunci şi copilul, la rândul său, va simți atracție pentru muncă şi interes pentru profesiunile părinților. În acelaşi timp, atitudinile negative ale părinților față de muncă şi față de profesiunile pe care le exercită, conduc în mare măsură la efecte negative educative. Admirația părinților pentru unele tipuri de şcoli şi pentru unele profesiuni sau lipsa de interes şi disprețul față de altele se transmit la copii prin imitație. Copilul imită, conştient sau inconştient, atât acțiunile cât şi atitudinile părinților sau ale altor membri ai familiei.

E).       Formarea unei motivații superioare care să stea la baza opțiunilor şcolare şi profesionale

Diversele cercetări din domeniul orientării şcolare şi profesionale atestă faptul că foarte mulți elevi pun la baza opțiunilor şcolare motive inferioare: profitul material, comoditatea, mediul.

Motivele superioare : dorința de a fi util, de a realiza lucruri la înălțimea posibilităților dețin o pondere redusă în actul alegerii.

Toate cercetările efectuate până acum demonstrează că motivele superioare îl ajută pe copil să depăşească stările de nehotărâre, indecizie, şi-l orientează spre opțiuni adecvate şi realiste. Aceste motive îi vor ajuta mai târziu pe tânărul absolvent în procesul de adaptare la profesiunea aleasă.

  • Greşeli educative pe care le comite familia în procesul de orientare şcolarǎ şi profesionalǎ al copiilor lor:

Faptul că părinții manifestă tendința de a asigura copiilor un nivel de educație ridicat constituie un lucru firesc, legitim, şi în concordanță cu imperativele progresului social. Este dăunător faptul că uniii părinți nu țin seamă de necesitatea concordanței care trebuie să existe între aspirațiile pe care le au ei înşişi, aspirațiile şi posibilitățile reale ale copiilor şi cerințele vieții sociale.

Diversele cercetări experimentale, precum şi practica educațională ne arată că numeroase familii, mai ales dintre cele cu un nivel de aspirații foarte înalt, împing spre şcoli superioare copii care nu pot face față cu succes muncii intelectuale.

Putem vorbi de o serie de greşeli educative pe care le face familia, în calitate de factor al orientării şcolare şi profesionale. O tipologie acestor greşeli a fost realizată la noi de către Mihai Ghivirigă.

În clasificarea făcută de către Mihai Ghivirigă ( 1976) există trei tipuri principale de erori educative pe care le face familia în orientarea şcolară şi profesională a copiilor lor.

  • Neintervenționismul părinților

Există părinți care nu se amestecă în orientarea şcolară şi profesională a copilului. Unii nu se interesează de problema alegerii, în timp de alții se cred incompetenți. De regulă, părinții din această categorie lasă totul pe seama şcolii sau acceptă alegerea copilului.

  • Intervenționismul exagerat.

Unii părinți îşi obligă copiii la o anumită alegere, fără ca aceeştia să vrea.

Practica orientării arată că mulți dintre aceşti părinți, doresc să realizeze prin copii, ceia ce n-au realizat ei.Există şi părinți care încearcă să-şi satisfacă orgoliul prin succesele copiilor.

Unii dintre intervenționişti sunt dominați de anumite prejudecăți în privința unor profesiuni.

  • Amânarea peste măsură a preocupărilor pentru alegerea şcolii şi profesiunii.

Sunt părinți care-şi amână preocupările, până când copiii ajung în clase terminale. Procedînd în acest mod, părinții nu mai au posibilitatea să verifice opțiunile făcute de copiii lor şi nici să-i ajute să se pregătească din timp pentru actul alegerii.

La baza acestor categorii de greşeli se află cauze multiple:

  • Cunoaşterea insuficientă a copiilor;
  • Lipsa de informații asupra rețelei şcolare, lumii profesiunilor şi a cerințelor vieții sociale;
  • Existența unor prejudecăți în privința unor profesiuni;
  • Necunoaşterea criteriilor ştiințifice de alegere a studiilor;
  • Ambiția părinților de a decide singuri;

Cele trei tipuri de greşeli sunt dăunătoare în procesul orientării şi duc la opțiuni inadecvate şi lipsite de realism. Uneori aceste greşeli nu pot fi reparate de către şcoală.

Prevenirea şi înlăturarea acestor greşeli sunt posibile numai în condițiile unei permanente relații cu şcoala şi mai ales cu consilierul din şcoală, care se ocupă şi de orientarea elevilor. Obiectivul acestei colaborări trebuie să fie realizarea unei concordanțe între ceea ce vrea, ce poate şi ce trebuie să facă elevul.

Pentru ca familia să contribuie eficient, ea trebuie să îşi îndeplinească atribuțiile pe care le are ca factor al orientării.

  • Forme de consiliere a familiei în vederea orientǎrii cât mai adecvate a carierei elevilor

Consilierea privind cariera nu cuprinde numai consilierea elevului în această perspectivă ci şi a celorlalți factori implicați în procesul alegerii carierei elevului, precum şcoala şi familia. Ştiind că familia este pusă de foarte multe ori în situația de a comite una din greşelile expuse mai sus, considerăm că participarea familiei la anumite şedințe de consiliere va avea un aport pozitiv în minimalizarea sau chiar evitarea greşelilor pe care ar putea să le facă în orientarea carierei copiilor.

În ceea ce priveşte ajutorul dat de către consilier, familiei, acesta se manifestă pe mai multe planuri şi direcții complementare. Familia poate participa la şedințe de consiliere atât individuală cât şi de grup.

În esență se pot furniza unele date necesare părinților pentru completarea portretului psihologic al copilului şi implicit privind utilizarea metodelor de cunoaştere în familie, a unor informații concrete asupra tipurilor şi profilurilor de licee, profesiuni , planuri de şcolarizare, condiții de înscriere,etc. De asemenea, un ajutor însemnat este acordat familiei în perioada opțiunilor, mai ales în cazul elevilor problemă.

Consilierea familiei se poate realiza prin participarea acesteia la şedințe de consiliere de grup, unde temele sunt diverse şi care vin în sprijinul acesteia în orientarea carierei copilului. Familia poate participa şi la adunări periodice, lectorate, pentru părinți pe diferite teme cât şi la consultații unde pot merge pentru rezolvarea diverselor probleme legate atât de familie cât şi de elev.

Dar şi familia poate da un ajutor atât consilierului cât şi şcolii. El constă în furnizarea de informații cu privire la interesele, înclinațiile şi aptitudinile manifestate de copil în diverse împrejurări, la aspirațiile , preferințele, motivațiile şi atitudinile sale.

De asemenea, sunt deosebit de utile datele concrete despre activitatea extraşcolară a copilului, despre conduita sa în diverse situații, despre măsurile luate de familie pentru informarea copilului în plan şcolar şi profesional, pentru cultivarea intereselor, înclinațiilor şi aptitudinilor, pentru formarea unor atitudini pozitive față de învățătură şi muncă.

Share this post