Eficacitatea educației antreprenoriale

Eficacitatea educației antreprenoriale

Deși există multe perspective pentru a măsura eficacitatea educației, modelul lui Kirkpatrick pentru evaluare eficacității educației a reprezentat referința principală pentru majoritatea studiilor, timp de peste trei decenii. Modelul lui Kirkpatrick împarte evaluarea educației în patru niveluri: reacție, învățare, comportament și rezultat. Primul nivel este reacția, care se concentrează asupra impresiilor și satisfacției participanților asupra procesului și caracteristicilor educației, cum ar fi programele curriculare antreprenoriale, performanța profesorilor și subiectele curriculare. Al doilea nivel este învățarea, care măsoară îmbunătățirea abilităților, aptitudinilor și atitudinilor participanților la educația antreprenorială. Al treilea nivel este comportamentul, care evaluează în principal dacă conținutul educației antreprenoriale este aplicat de către participanți în comportamentele lor, atât la muncă, cât și în viața de zi cu zi. Cel mai bun exemplu este dat de numărul de companii noi create de participanți. Al patrulea nivel este rezultatul, care evaluează relația dintre schimbările în comportament și activități, performanță sau productivitate. Astfel, succesul întreprinderilor antreprenoriale ale participanților a fost, de asemenea, un indicator pentru măsurarea rezultatului educației antreprenoriale.

 

În cazul primului nivel, măsurarea eficacității educației antreprenoriale are o semnificație mare doar pentru anumite cursuri și programe de formare. La fel ca examenul parțial sau final al oricărui curs sau evaluarea satisfacției cursanților față de instructori, nu este neapărat suficientă pentru a face o comparație specifică. În plus, efectul întârziat reprezintă o caracteristică specifică care distinge educația antreprenorială de alte educații. Nu există așteptări de la participanți pentru a începe noi afaceri, imediat după încheierea educației antreprenoriale, sau pentru a forma noi companii care vor genera profituri semnificative și noi locuri de muncă într-o perioadă scurtă de timp. Prin urmare, chiar dacă mai mulți cercetători măsoară eficacitatea educației antreprenoriale după câțiva ani de la manifestarea comportamentului participanților și rezultatelor antreprenoriale, nu există nicio îndoială că o astfel de cercetare este foarte dificilă, în ceea ce privește urmărirea continuă a participanților, și exclude variabilele non-educaționale. Având în vedere motivele menționate mai sus, cercetările privind eficacitatea educației antreprenoriale se concentrează, în general, pe al doilea nivel, adică învăţarea. Al doilea nivel este, de asemenea, cel mai utilizat în măsurarea eficacității educației antreprenoriale în practică. În ecosistemul antreprenorial al instituțiilor pioniere și al liderilor, precum Institutul de tehnologie din Massachusetts, Universitatea Baylor, Școala de afaceri Emlyon și Colegiul Babson, măsurarea abilităților antreprenoriale, aptitudinilor și atitudinilor participanților este utilizată pe scară largă în sistemul lor de evaluarea a educației.

Odată cu creșterea și dezvoltarea educației antreprenoriale, cercetarea cu privire la eficacitatea educației antreprenoriale poate fi împărțită în două etape. Prima etapă este reprezentată de începutul universităților de educație antreprenoriale, până la extinderea pe scară largă a acestora, între anii 1980 – 1990. Caracteristica tipică a acestei etape este evaluarea impactului educației antreprenoriale prin analiza numărului de firme formate de participanți sau numărul locurilor de muncă create. La începutul secolului al XXI-lea, această metodă a fost aspru criticată la nivel macroeconomic. Pe măsură ce specialiștii se concentrează pe educația antreprenorială a participanților, măsurarea eficacității educației antreprenoriale a intrat într-o nouă etapă. În această etapă, caracteristica menționată în literatura de specialitate este că măsurarea mai multor indicatori a devenit modelul principal al cercetărilor actuale, utilizate în acest domeniu.

Cu alte cuvinte, doi sau mai mulți indicatori au fost folosiți pentru a măsura eficacitatea educației antreprenoriale. De exemplu, atitudinile și abilitățile au fost folosite ca indicatori de către Arranz, Arroyabe și Fdez de Arroyabe (2018), pentru a măsura eficacitatea educației antreprenoriale; Gedeon (2017), pentru desfășurarea cercetării sale, a ales rezultatele învățării pentru cunoștințe („Cap”), abilități („Mână”) și atitudine („Inimă”); Fayolle și Gailly (2015) au preferat o combinație de măsurarea a atitudinii și intenției pentru a măsura eficacitatea educației antreprenoriale. O altă tendință de dezvoltare a noii etape este extinderea perspectivei de cercetare, din interior spre exteriorul educației antreprenoriale. Deși atributele participanților sunt încă în centrul măsurării, din ce în ce mai multe studii încorporează factorii contextuali care influențează măsurarea în afara educației. Concluziile tipice ale cercetării includ faptul că cursanții care fac parte din familii antreprenoriale au o intenție antreprenorială mai pozitivă, iar cursanții care fac parte dintr-un mediu bicultural au un avantaj în ceea ce privește stăpânirea abilităților antreprenoriale. Experiența eșecului antreprenorial va avea un impact complex asupra atitudinii antreprenoriale a cursanților, care sunt pregătiți să înceapă o afacere în viitor.

Pe baza caracteristicilor indicatorilor utilizați pentru măsurarea eficacității educației antreprenoriale, Rideout și Gray au clasificat indicatorii în două categorii, și anume Rezultatele Psihosociale (cum ar fi învățarea, atitudinile, intențiile) și Rezultatele Obiective (cum ar fi reducerea forței de muncă, aptitudini / abilități, afaceri începute, locuri de muncă create). Ambele categorii de indicatori pot reflecta relația de cauză-efect, între educația antreprenorială și rezultat, deși acest tip de relație cauză-efect poate fi puternic sau slab. Storey a împărțit modelele de măsurare în două categorii și șase pași, în funcție de forța relației cauză-efect reflectată de indicatorii folosiți. În literatură, majoritatea studiilor se concentrează asupra primelor categorii (pașii I, II și III). Astfel de modele de măsurare, pe care Storey le-a numit „Monitorizare”, includ descrieri ale indicatorilor de intrare și ieșire și/sau atitudinile, opiniile și percepțiile participanților. Studiile privind modelele de măsurare la o altă categorie (pașii Ⅳ, Ⅴ și Ⅵ), care a fost denumită „Evaluare” de către Storey, devin din ce în ce mai comune și ar oferi o bază științifică solidă pentru obținerea concluziilor cauzale.

De fapt, succesul studiului nu constă în numărul de indicatori selectați, tipul de indicatori folosiți sau intensitatea pașilor de măsurare a eficacității educației antreprenoriale, ci în relația dintre indicatorii multipli utilizați și validitatea lor generală a rezultatelor măsurătorilor. Din păcate, motivele alegerii mai multor măsurări și relației dintre acestea au fost, în general, ignorate în literatura de specialitate. Prin urmare, validitatea generală a măsurării eficacității educației antreprenoriale a fost înlocuită de validitatea instrumentului corespunzător indicatorului de evaluare, iar rezultatele măsurătorilor nu au fost perfecte în termeni de comprehensivitate și sistemice. În plus, indicatorii de măsurare îngreunează, de asemenea, efectuarea studiilor comparative ale eficacității curriculumului din cadrul instituțiilor sau anumitor regiuni, din cauza lipsei unui model standard de măsurare.

Cu toate acestea, acest fenomen este în conformitate cu legea dezvoltării, care progresează din cauza unor indicatori timpurii și perspective diversificate de cercetări din domeniul măsurării eficacității educaționale. Mai specific, în ceea ce privește selectarea indicatorilor de măsurare, Weber și Harhoff au realizat un studiu detaliat al literaturii cu privire la eficacitatea educației antreprenoriale înainte de anul 2012 în activitatea lor. Pe baza cercetărilor lor, cei mai utilizați indicatori pentru măsurarea eficacității educației antreprenoriale sunt competențele antreprenoriale, intenția și barierele întâlnite după combinarea cuvintelor cheie similare. Studii similare au fost efectuate de către Longva și Foss (2018); Nabi, Li˜n´aN, Fayolle, Krueger și Walmsley (2017), în ceea ce privește perspectiva revizuirii sistematice și planul de cercetare. Astfel, au fost prezentate rezultate similare, cu excepția câtorva diferențe a denumirilor utilizate pentru clasificare indicatorilor de măsurare. În prezent, majoritatea indicatorilor de măsurare, selectați pentru cercetarea eficacității educației antreprenoriale, din perspectiva modificărilor atributelor participanților, pot fi în continuare clasificați în aceste trei categorii în literatură.

 

Elaborat de:

Responsabil feedback, angajabilitate și piața muncii

Florentina TACHE

Share this post