Provocări și soluții pentru liderii post criză

Provocări și soluții pentru liderii post criză

Despre liderii viitorului sau liderii post criză pot să afirm cu siguranță că, așa cum s-a întâmplat și până acum, nu există un tip de lider câștigător, un tip care va reuși. Nici măcar două tipuri sau patru. Cred că încercarea de a defini cum arată liderul câștigător are un singur sens: acela de a aduna bune practici și a le folosi dacă ni se potrivesc. Pentru că liderii viitorului, ca și cei din prezent, construiesc realități în funcție de provocările pe care trebuie să le rezolve. Și în momentul acesta există niște provocări pe care le intuiesc pentru cei ce urmează să conducă după această criză.

Este posibil ca cel puțin o parte dintre consumatori să-și mențină obiceiurile de consum și de socializare și după ce restricțiile se vor ridica. Cum își vor păstra liderii post criză brandurile relevante în mintea consumatorilor lor?, e prima întrebare.

O altă provocare pe care o văd este legată de cum vor gestiona anxietatea din rândul angajaților, clienților, furnizorilor și a altor parteneri de afaceri. Sau cum vor gestiona afacerile dacă în companie se va atinge un grad mare de absenteism. Să zicem 25%. Dar dacă acesta ajunge la 50%? Și ca să pun întrebarea corectă, cum vor gestiona gradul mare de incertitudine care va urma?

Așa că primul lucru pe care îl consider important în gestionarea crizei este să recunoști că există o criză. Este un pas dificil pentru toată lumea, mai ales că există multe industrii care nu au fost „afectate” de pandemie. Sau pentru aceia care cred că au găsit o soluție de moment pentru a evita criza. Cred că în calitate de lideri este foarte important să urmărim imaginea de ansamblu și să ne adaptăm unor situații care se vor schimba în direcții pe care nu le putem anticipa, multă vreme de acum înainte.

Așa că, după ce trec de primul pas, acela de a recunoaște că la ei în companie există o criză, urmează să răspundă la ea. Și în situații de criză răspunsurile sunt în mare parte improvizate. De aceea să ai pregătite măcar o parte dintre răspunsurile la întrebări mi se pare vital. De la cum va fi monitorizată sănătatea fizică și emoțională a angajaților în următoarea perioadă până la redefinirea modalităților de colaborare cu angajații și între angajați, acestea sunt planuri care pot fi făcute în avans. Pentru restul e nevoie de agilitate, de o permanentă adaptare la noua realitate fiind capabil să lași în urmă vechile planuri și strategii pentru care ai muncit atât să le pui la punct.

Mai mult decât de planuri pe care să le urmeze, liderii au nevoie de un mindset orientat spre găsirea soluțiilor. Și asta pornește întotdeauna de la întrebarea: Rezolvi problema corectă? Pentru că de multe ori ne găsim în situația de a nu ști, de fapt, care este problema. De multe ori rezolvăm simptome ale problemei fără să fi ajuns la esență. După ce am ajuns la esență, o componentă importantă o reprezintă găsirea soluțiilor inovative. Iar ca soluțiile să poată fi implementate este necesară asumarea responsabilității pentru ele.

În perioada post criză, transferul de încredere de la centrul de comandă către echipe care să funcționeze agil și la rândul lor să-și asume responsabilitatea pentru soluțiile implementate, este vital. În crizele care se bazează pe un mare grad de inceritudine, cum este și aceasta, practic fiecare stuctură din organizație ar trebui să poată lua decizii rapid și să le implementeze. Așa că delegarea reprezintă componenta cheie în leadership în această perioadă.

Structura organică sau rețeaua de echipe care să funcționeze independent, dar în același timp la unison, o văd ca o cheie pentru găsirea și implementarea rapidă a soluțiilor. Și pentru că am ajuns la o componentă importantă în leadership, luarea deciziilor, aici aș vrea să ne amintim că înainte de a lua o decizie, de a reacționa e important să luăm o pauză. O pauză care să dureze până când toate informațiile de care ai nevoie în luarea deciziei au fost adunate. Și asta este foarte greu când există multă incertitudine.

E important să știm că post criză, într-un mediu nesigur, multe idei vor eșua. Dar mindset-ul de a îndrăzni să iei o decizie e mai bun decât acela de a nu lua nicio decizie. Pentru că nu există succes fără încercări eșuate. Și cu toate astea nu există garanții că un anumit tip de mindset va asigura succesul tuturor. Așa că responsabilitatea fiecărui lider este să-și dea seama care este minset-ul care i se potrivește și să construiască nouă realitate în funcție de asta.

sursa revistacariere.ro

Share this post